Cursuri de aviație gratuite pentru tineri
În România, ca să ai carnet de conducere, trebuie să ai minimum 18 ani. Ca să obții brevet de pilot de avion, e suficient să ai 16 ani. Aeroclubul României organizează, în acest scop, în fiecare an, cursuri gratuite pentru tinerii cu vârste între 16-23 de ani. Cursantul trebuie să fie „sănătos", adică să aibă tensiune normală, să poată vedea fără ochelari și să nu aibă suferințe acute sau cronice care să-i afecteze, eventual, evoluția ca pilot.
Oferta Aeroclubului României este compusă din patru discipline care formează sportul aviatic: zborul cu motor, zborul cu avioane ultraușoare, planorism și parașutism. Aeroclubul României dispune de zece baze în Transilvania, patru în Muntenia și două în Moldova. Fiecare aeroclub teritorial are hangar propriu, piloți și instructori.
Candidaţii care doresc să se înscrie trebuie să se prezinte doar cu buletinul în original şi cu o copie după acesta şi să achite o taxă de înscriere la club de 10 euro. Minorii trebuie, de asemenea, să aducă la înscriere consimțământul legalizat la notar al părinților. Cursurile încep în fiecare an, din ianuarie și durează în jur de două-trei luni, până în primăvară (martie-aprilie).
Cursanții învață, în această perioadă noțiuni de meteorologie, construcție aeronautică, reglementări etc. Lecțiile se țin, de regulă, sâmbăta și duminica (câte 6 ore/zi). Cursurile practice se țin în oraș (de exemplu, cei din București merg la aeroclubul din Clinceni, dar cursurile de teorie se țin la Institutul Național de Aeronautică Spațială situat în apropierea Gării de Nord).
Deoarece este o instituție bugetară, locurile „de la buget" pentru lecțiile propriu-zise de zbor sunt luate în urma unui examen. Nota minimă de trecere este 7,5. Cei care nu iau acest examen se pot consola cu toate cunoștiințele generale despre aviație și meteorologie obținute în urma cursurilor teoretice. În funcţie de notele obţinute, cei care ocupă primele 15 sau 20 de locuri „bugetate pentru partea practică", pot începe cursurile propriu-zise de zbor. Acestea au loc în perioada primăvară-toamnă. Pentru a obține brevet, este necesară obținerea unui număr minim de ore de zbor. Pentru brevetul de pilot sunt necesare, conform celor spuse de reprezentanții Aeroclubului Român, minimum 45 de ore de zbor.
Mai multe informații, aflați de aici: www.airclub.rdsnet.ro.
Mihnea Lazăr - www.Pasiunea.Eu
COMENTARII (0)
ComenteazaNOU PRINTRE PASIUNI
Denumirea este mai mult decat sugestiva: E-bike
5 ateliere de cercetare stiintifica si creatie artistica.
Eveniment dedicat pasionatilor de fotografie
Sentiment religios
Alergam pentru copiii care merg kilometri pe jos la scoala !



